duminică, 10 septembrie 2017

Peştele ceresc




când n-a mai vrut să respire, din Taraan au venit oamenii albi,
cu pantofii lor făcuţi din carapace de broască ţestoasă mergeau după el pe apele psihice,
apoi şi-au încălţat pantofii din piele de cocor şi l-au purtat, din vis în trezie, în  zbor.

după ce s-a întors din întinderile vălurite, umbla îmbrăcat într-o pasăre neagră,
în buzunare i se ascundea noaptea
- înţelesurile ei erau pentru noi pietre îndepărtate de jad.

acum doarme în lumina purpurie,
fiecare oră îl îmbătrâneşte sute de ani, pielea i se strânge precum un melc cu foițe de chihlimbar,
niciunde nu e liniştit. toate fiinţele de nisip îl strigă la ele,
dar cel al cărui somn e un peşte ceresc nu va înceta să alunece spre sine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu